Povestea gestului emoționant făcut de Mihai Stoica** după golul marcat de Varga!

Un gest ca acela făcut marți seara de managerul
Urziceniului după ce Varga a egalat rămâne întipărit. E despre
fotbal, despre joc, despre pasiune, despre nebunia frumoasă a
acestui sport.

Odată cu sprintul făcut pentru a-i pupa mâna celui care a înscris,
MM și-a câștigat dreptul de a nu-i mai fi aruncat în față ca
argument în discuție pumnul dat câteva trepte mai sus unui
suporter, acum mulți ani, când era oficial la Steaua. Un telefon e
firesc și subiectul e de așa natură încât se trece peste bariera
impusă de obicei de managerul Unirii:”Trimite întrebările pe
mail”.

Ce? Că i-am pupat mâna lui Varga? E vreo poză?

Mamă, să vezi acum…Nu știu…Nu am realizat ce fac. Dacă te
uiți la mine, eu nu mă prea bucur la goluri. Decât la 3 sau 4-0.
Mereu mi-e teamă că mă bucur prea devreme și mi-e frică să nu se
întâmple ceva.

Se acumulase o tensiune uriașă. Îmi ziceam că această
competiție e atât de puternică încât nu o să luăm niciun punct și
nu o să dăm niciun gol. Era varianta ultrapesimisită. Și de asta a
fost ca o descătușare… Gata, am dat gol! Nu m-am bucurat
niciodată așa la un gol!

Nu știu. Repet, a fost instinctiv. Eram conduși din minutul 5,
fusese nebunia cu biletele, că nu o să vină lume… Păi, vineri,
după ce se vânduseră numai 400, am zis că mă las… Până la urmă, a
ieșit bine din toate punctele de vedere.

Varga ce a zis?
Dar el a știut, credeți?
Dacă îl prindeam, îl pupam pe el, dar era sufocat de ceilalți și
i-am prins mâna. Nu îi mai văzusem de o săptămână pe băieți, că am
fost prins cu organizarea. Ce să mai… A fost un moment unic. Îmi
dau lacrimile acum, când îmi amintesc.

Această imagine vorbește cel mai bine despre ce înseamnă
fotbalul și despre ce trebuie să promovăm. Într-un fotbal alterat
de gigi, mitici, mariani și adriani cu vorbele lor incredibile,
gestul lui Stoica purifică. Da, conducătorii au datoria să își
respecte jucătorii și, prin respectul arătat lor, să își respecte
publicul. Fără oameni ca Varga, MM, Petrescu, Bucșaru și toți
ceilalți, noi toți – de fapt – nu am face ce facem și nu am fi ce
suntem.

Vlad face fotografii de peste zece ani. Bate stadioanele,
pasionat, de când fazele erau surprinse pe film, nu digital, ca
acum. E entuziast și se automotivează, chiar dacă e un veteran în
lumea lor, a fotoreporterilor de sport. Caută mereu să surprindă cu
un simplu click ceea ce noi, prietenii lui care scriem, încercăm să
explicăm, chinuind tastele. În discuțiile noastre, i-am spus mereu
că o fotografie bună de-a lui poate oricând să țină loc de
editorial. Iat-o! Ieri a fost prima pagină, azi e editorial și o
vom folosi mereu, atunci când vom vrea să arătăm că ăsta trebuie să
fie mesajul acestui sport. Poza asta ar trebui să rămână motto-ul
fotbalului românesc!

Gesturi similare
Pascal Nouma și Maradona le sărută mâinile lui
Mircea Lucescu (foto 1), respectiv Ronaldinho (foto2)